De final...

Am terminat si facultatea... Nu imi incetez activitatea pe blog, inca. Cine stie? Poate voi mai avea momente de inspiratie si chef de munca. Un mesaj de "adio" nici atat nu as vrea sa public, pentru ca imi place sa cred ca nu vom pleca fiecare intr-un colt de lume diferit. Deci, La revedere! Si bafta la licenta.. Avem cu totii nevoie, nu?

O alta lume

Locuind în apropierea cimitirului Eternitatea de multe ori s-a intîmplat să trec pe lînga el, insa niciodata nu am avut curiozitatea de a pasi dincolo de portile sale. Auzisem din mai multe locuri precum ca este un loc foarte frumos si numai bun pentru o meditatie. Plimbandu-ma prin zona acestei locatii pe care mai tarziu am descoperit-o de-a dreptul fascinanta, am pasit dincolo. Intr-o lume total opusa de cea pe care o vedem zilnic: tramvaie care huruie, noroi, claxoane, agitatia dintr-un oras mare precum Iasul. Neobisnuitul nu s-a petrecut asa cum credeam insa ceea ce m-a linistit a fost faptul ca, desi ma aflam intr-un cimitir incercam sa ma transfigurez si sa ma incadrez in peisaj. O alee principala, ce in departare parea ca se uneste cu cerul devenise traiectoria pasilor mei teleghidati. De o parte si de alta, copacii desfrunziti pareau ca se prind de ramurile intortocheate si incep un joc nebunesc, asemeni ielelor lui Cmil Petrescu.
Tot ceea ce era in jur devenise prilej de contemplare. Poarta pe care o lasam in urma ajunsese un adevarat hotar intre acel sacru si profan despre care atat de frumos ne vorbeste marele filosof. Incarcat de cruci si monumente funerare ce stau gata sa cada precum piesele unui domino sinistru, cimitirul insusi parea un mormant solemn al trecutului iar statuile mandre si totodata posace te intampina la tot pasul, cu o privire rece si o tacere de mormant.
Tacut, necunoscutul ma indemna sa adulmec precum o fiara infometata mirosul de candele proaspat aprinse de cine stie ce vaduva indurerata. O voce de om, sau poate un fosnet de frunze uscate… Nu puteam distinge hotarul dintre natura moarta a acestui tablou cenusiu sau eventualitatea prezentei unei fiinte vii, ca si mine.
O adiere de vant rece ce pesemne bantuia de o eternitate pe aleile intortocheate m-a izbit in fata si m-a trezit la realitate. O realitate care ma indeparta din ce in ce mai mult de de cadrul in care ma infiltrasem fara voie si fara stiinta. Un loc in care timpul nu poate fi masurat, nu conteaza si in care pana si aprigele secunde agonizeaza pe cate o banca luptandu-se cu mersul obisnuit al naturii.

Odata in viata - concert de zile mari

Indiferent de culoarea politica, indiferent de varsta sau studii nu poti rata un concert Goran Bregovic in Iasi. Organizat de primarie, in plina campanie electorala concertul este un mod evident prin care Nichita spune “Votati-ma!!!”. Ce-i drept, acum, la sfarsit de mandat prinde cel mai bine un concert cu unicul Goran, cunoscut si iubit in toata lumea. Nu se tine cont de faptul ca strazile arata asa cum arata, cainii vagabonzi iti rup pantalonii prin toate cartierele iasului, si chiar in centru, cersetorii sunt “plasati” pana si in cele mai selecte locatii, si lista poate continua. Nu fac nici un apel nimanui, dimpotriva, idea era sa redau atmosfera pe care putini ieseni au pierdut-o, de la concertul lui Goran Bregovic. Ce mai, eu am crezut ca il vad pe Dumnezeu, asta dupa ce am reusit sa fac cate 2-3 pasi printre coate si injuraturi pana am ajuns destul de aproape incat sa constientizez cine era in fata mea. Nu am fost fana, nici nu cred ca voi fi (ca grupul de tineri care au prins loc in fata scenei si fredonau fiecare cuvintel din melodii) insa singurele cuvinte pe care le pot spune sunt “Go Goran!”. M-am simtit mandra de iesenii nostri in momentele de delir si aplauze, incat artistii au fost tinuti sa cante mult peste programul prestabilit. Membrii grupului - instrumentisti imbracati colorat, popular, iar Goran stand elegant pe scaun. Erau acompaniati de undeva din stanga scenei de doua “backing vocals” , imbracate de asemeni ciudat la prima vedere, si cu “vaza de flori in cap” dupa cum glumea un cunoscut de-al meu. Au mai lipsit artificiile. Cred ca seara ar fi fost intregita de un foc de artificii micuţ care sa il faca pe Goran Bregovic sa mai vina la noi la Iasi. Ce-i drept, povestea cineva, „spectacolele organizate la sarbi in care protagonist este Goran tin cate 5 ore, cu jocuri de lumini si obligatoriu pe stadion. Iar el sta in centru, ca pe o insula, impreuna cu toata trupa, in timp ce stadionul e la fel de galagios ca la un meci de fotbal.”