De final...

Am terminat si facultatea... Nu imi incetez activitatea pe blog, inca. Cine stie? Poate voi mai avea momente de inspiratie si chef de munca. Un mesaj de "adio" nici atat nu as vrea sa public, pentru ca imi place sa cred ca nu vom pleca fiecare intr-un colt de lume diferit. Deci, La revedere! Si bafta la licenta.. Avem cu totii nevoie, nu?

O alta lume

Locuind în apropierea cimitirului Eternitatea de multe ori s-a intîmplat să trec pe lînga el, insa niciodata nu am avut curiozitatea de a pasi dincolo de portile sale. Auzisem din mai multe locuri precum ca este un loc foarte frumos si numai bun pentru o meditatie. Plimbandu-ma prin zona acestei locatii pe care mai tarziu am descoperit-o de-a dreptul fascinanta, am pasit dincolo. Intr-o lume total opusa de cea pe care o vedem zilnic: tramvaie care huruie, noroi, claxoane, agitatia dintr-un oras mare precum Iasul. Neobisnuitul nu s-a petrecut asa cum credeam insa ceea ce m-a linistit a fost faptul ca, desi ma aflam intr-un cimitir incercam sa ma transfigurez si sa ma incadrez in peisaj. O alee principala, ce in departare parea ca se uneste cu cerul devenise traiectoria pasilor mei teleghidati. De o parte si de alta, copacii desfrunziti pareau ca se prind de ramurile intortocheate si incep un joc nebunesc, asemeni ielelor lui Cmil Petrescu.
Tot ceea ce era in jur devenise prilej de contemplare. Poarta pe care o lasam in urma ajunsese un adevarat hotar intre acel sacru si profan despre care atat de frumos ne vorbeste marele filosof. Incarcat de cruci si monumente funerare ce stau gata sa cada precum piesele unui domino sinistru, cimitirul insusi parea un mormant solemn al trecutului iar statuile mandre si totodata posace te intampina la tot pasul, cu o privire rece si o tacere de mormant.
Tacut, necunoscutul ma indemna sa adulmec precum o fiara infometata mirosul de candele proaspat aprinse de cine stie ce vaduva indurerata. O voce de om, sau poate un fosnet de frunze uscate… Nu puteam distinge hotarul dintre natura moarta a acestui tablou cenusiu sau eventualitatea prezentei unei fiinte vii, ca si mine.
O adiere de vant rece ce pesemne bantuia de o eternitate pe aleile intortocheate m-a izbit in fata si m-a trezit la realitate. O realitate care ma indeparta din ce in ce mai mult de de cadrul in care ma infiltrasem fara voie si fara stiinta. Un loc in care timpul nu poate fi masurat, nu conteaza si in care pana si aprigele secunde agonizeaza pe cate o banca luptandu-se cu mersul obisnuit al naturii.

Odata in viata - concert de zile mari

Indiferent de culoarea politica, indiferent de varsta sau studii nu poti rata un concert Goran Bregovic in Iasi. Organizat de primarie, in plina campanie electorala concertul este un mod evident prin care Nichita spune “Votati-ma!!!”. Ce-i drept, acum, la sfarsit de mandat prinde cel mai bine un concert cu unicul Goran, cunoscut si iubit in toata lumea. Nu se tine cont de faptul ca strazile arata asa cum arata, cainii vagabonzi iti rup pantalonii prin toate cartierele iasului, si chiar in centru, cersetorii sunt “plasati” pana si in cele mai selecte locatii, si lista poate continua. Nu fac nici un apel nimanui, dimpotriva, idea era sa redau atmosfera pe care putini ieseni au pierdut-o, de la concertul lui Goran Bregovic. Ce mai, eu am crezut ca il vad pe Dumnezeu, asta dupa ce am reusit sa fac cate 2-3 pasi printre coate si injuraturi pana am ajuns destul de aproape incat sa constientizez cine era in fata mea. Nu am fost fana, nici nu cred ca voi fi (ca grupul de tineri care au prins loc in fata scenei si fredonau fiecare cuvintel din melodii) insa singurele cuvinte pe care le pot spune sunt “Go Goran!”. M-am simtit mandra de iesenii nostri in momentele de delir si aplauze, incat artistii au fost tinuti sa cante mult peste programul prestabilit. Membrii grupului - instrumentisti imbracati colorat, popular, iar Goran stand elegant pe scaun. Erau acompaniati de undeva din stanga scenei de doua “backing vocals” , imbracate de asemeni ciudat la prima vedere, si cu “vaza de flori in cap” dupa cum glumea un cunoscut de-al meu. Au mai lipsit artificiile. Cred ca seara ar fi fost intregita de un foc de artificii micuţ care sa il faca pe Goran Bregovic sa mai vina la noi la Iasi. Ce-i drept, povestea cineva, „spectacolele organizate la sarbi in care protagonist este Goran tin cate 5 ore, cu jocuri de lumini si obligatoriu pe stadion. Iar el sta in centru, ca pe o insula, impreuna cu toata trupa, in timp ce stadionul e la fel de galagios ca la un meci de fotbal.”

Pe strada, ca-n jungla

Dimineata, ora 8.30. Iesi din casa grabit cu gandul sa nu pierzi tramvaiul. Ajuns in statie iti cumperi un pachet de tigari de la non-stop, il desfaci repede, sa apuci sa tragi macar doua-trei fumuri. Ambalajul? – pe jos, doar cosul de gunoi e prea departe. Iata ca ajunge si mult asteptatul tramvai—tigara jos, nu mai conteaza pe unde. Imbulzeala, coate in stanga si-n dreapta, injuraturi…Mai scapi si tu cate una-doua, ca dee, suntem morti daca nu ne manifestam ca si primatele scapate din cusca. In tramvai ai ocazia sa respiri cel mai nou si proaspat parfum de nespalat de la barbatul care mai are un pic si se urca pe tine, impins fiind la randul lui de alti calatori. Doi pusti cu castile in urechi se gasesc sa rada si sa faca haz de situatie, intr-un mod deosebit : urla unul la altul si rad in gura mare de cat de fraieri sunt controlorii, care vezi-doamne pe ei nu i-au prins niciodata.(cu injuraturile si apelativele aferente) Statia…in sfarsit. Cobori cu greu, insotit de aceleasi vorbe dulci de la baba pe care tocmai ai calcat-o zdravan pe picior si fugi repede spre facultate. La trecerea de pietoni din pacate astazi nu e nici un politist care sa dirijeze traficul. Asadar, dai sa calci, dai inapoi…dai sa calci, dă unu’ sa te calce cu masina. Si tot asa, pana se gaseste un sofer mai dragut si te lasa si pe tine sa treci. Toate bune si frumoase pana iti aprinzi inca o tigara inainte de a intra in sala de curs al carui rest il arunci pe jos de parca ar fi coada la cosul de gunoi. Dupa doua ore de calvar iesi din nou in strada, te indrepti spre statie de asemeni in graba. Un tiganus iti cere doi bani. Nu-i raspunzi, pentru ca nu ai nici tu, iar in urma ta – ploaie de apelative care de care mai delicate si cultivate si eventual si ceva scuipat pe pantaloni.(slava domnului ca nu a avut tinta buna). Acum nu faci decat sa astepti tramvaiul si sa fii martorul siropoasei povesti de iubire intre Maricica si Costelus care se pupa de mama focului in strada de parca ar veni sfarsitul lumii si nu mai au timp sa ajunga acasa. …. Si povestea poate continua la nesfarsit. Poveste pe care am trait-o cel putin odata fiecare dintre noi, fie ca eram protagonisti sau simpli spectatori. Din pacate de multe ori romanul confunda trotuarul cu cosul de gunoi, tramvaiul cu bodega s.a.m.d. si merge pe principiul “Las’ ca-i bine si asa”.

Summit de tabloid...

Ce spune “Click” in legatura cu summitul Nato : “Mult lăudatul Summit NATO le-a luat ochii marilor lideri ai politicii mondiale, însă a lăsat în bugetul de stat o gaură destul de mare, respectiv 26 de milioane de euro. Autorităţile române nu ştiu, încă, dacă s-a depăşit suma alocată. Cert este că nota de plată finală a Summitului nu va fi împărţită între Bucureşti şi Bruxelles. Costurile de organizare revin exclusiv ţării gazdă.” Mi se pare si normal daca tot ne-am „inhamat” la organizarea acestui mare si important eveniment sa suportam si costurile integral. 26 de milioane de euro? O nimica toata atat timp cat toate merg ca pe roate in tara : copiii strazilor si-au gasit instantaneu adapost, salariile s-au aliniat la cele europene, iar cat despre locurile de munca, e penurie. Trebuie sa mai chemam ceva chinezi sau moldoveni, caci sunt prea multe. Viziunea ziarului „Click” despre rezultatele si cheltuielile pentru buna functionare a acestui eveniment este una absolut reala si destul de acida, avand in vedere faptul ca se leaga de la energia electrica consumata si pana la Mercedes-urile vandute in timpul summit- ului.
Nici „Libertatea” nu se lasa mai prejos de la atacuri privitoare la cheltuieli, dar mai ales la imbunatatirile care au aparut „pe seama” summit-ului si care ii vizeaza in primul rand pe politicieni. Ce mai? Conditiile chiar sunt bune acum. Ce sa inteleaga omul de rand din toata tarasenia asta? Sa se bucure ca tarisoara lui a iesit puternic in evidenta in aceste 3 zile si ca a facut impresie buna prin veceuri ultimul racnet si tavi impinse „in doua directii” (la noul bufet al Parlamentului)? Sau ca suntem si vom fi in continuare trasi pe sfoara de mai-marii tarii? Cert este ca toate au fost facute in favoarea lor, pentru ca in putinul timp pe care il petrec la munca sa nu-si strice ochii si sa se delecteze in fata unui LCD atunci cand iau masa.
„Cancan” abordeaza intr-un articol summit-ul dintr-un punct de vedere mult mai placut si mult mai usor de inghitit : „Care sunt cele mai frumoase femei de la summit?” „Impresionat,Premierul Calin Popescu Tariceanu a ramas mut de uimire in fata primei doamne a Azerbaijanului” insa nici romancele nu sunt mai prejos, sotia presedintelui, Maria Basescu fiind cea care “l-a incantat” pe insusi George Bush “care i-a laudat frumusetea la conferinta de presa pe care a sustinut-o, marti, la Neptun, alaturi de omologul sau roman. "Laura si cu mine suntem incantati sa fim cu dumneavoastra si cu incantatoarea dumneavoastra sotie", a spus Bush.

Revista presei locale (Iasi, 7.04.2008)

Stirea centrala de pe prima pagina a Ziarului de Iasi, trateaza un subiect legat de alegerile care vor urma, cu titlul “Judetul, spart in sapte”. In aceasta stire suntem anuntati ca judetul Iasi va fi impartit in 7 colegii electorale uninominale, hotarare luata dupa o intalnire secreta la care liderii ieseni au negociat ore in sir. Cotidianul ne mai anunta ca potrivit legii votului uninominal, fiecare judet va fi impartit astfel, colegiile de vot fiind limitate separate pentru Camera Deputatilor si Senat.

O alta stire ne descrie lansarea candidatilor PNL ca fiind “cu fast” , la Sala Polivalenta, unde discursurile Prim Ministrului Tariceanu si a candidatului liberal Cristian Adomnitei au starnit ropote de aplauze. . "Orasul arata mai bine cind a fost lasat de Simirad pe mina lui Nichita. Atunci se facea marea asfaltare, acum se face marea plombare. Avem cea mai scumpa apa din tara, cea mai scumpa gigacalorie si cei mai multi ciini fara stapin", a spus Adomnitei, referitor la actuala administratie Nichita.
Tot pe prima pagina, Ziarul de Iasi ne spune ca taximetristii ieseni vor fi supravegheati mai atent de autoritati , sub titlul “Primaria face caziere pentru taximetristi”. Conform acestei stiri, taximetristii vor avea in viitor un cazier de conduita profesionala a caror baza de date va fi mentinuta la nivelul Primariei si va contine detalii despre fiecare taximetrist cu atestat din oras.

Prima pagina a ziarului Ziua de Iasi are ca stire centrala “Mort in firma miliardarului Ionescu” care analizeaza detaliat evenimentul petrecut acum un an, in care un muncitor din firma controversatului Sorin Ionescu a decedat in urma unui accident de munca. Stirea sustine ca patronul “a iesit basma curata” , dupa ce si-a constrans un subaltern (directorul general al firmei) sa ia asupra sa toata vina. Angajatii sustin ca Ionescu nu este prea interesat de ceea ce se intampla la firma sa, mai putin de conditii care sa protejeze si sa nu puna in pericol viata angajatilor.

Tot pe prima pagina Ziua de Iasi ne prezinta o relatare a ceremoniei de inmormantare a pictorului Sabin Balasa sub titlul “Regretatul Sabin Balasa traieste prin opera sa de la Iasi- Albastrul ascuns”. Ceremonia a avut loc sambata, la cimitirul Eternitatea, dupa ce trupul pictorului a fost depus pentru un “ultim moment in cea mai importanta parte a creatiei sale din Sala Pasilor Pierduti a Universitatii Alexandru Ioan Cuza.” spune Ziua de Iasi.

In editia de astazi, 7 aprilie, “Ieseanul” prezinta pe prima pagina “Lista marilor sponsori de la PNL Iaşi” , care ne informeaza ca firma “Build Corp” a omului de afaceri Iulian Dascalu a donat PNL-ului suma de 34.000 RON. Relu Fenechiu afirma insa ca personal nu stie nimic de aceasta donatie si nici cine este patronul firmei “Build Corp”. Deasemenea, Fenechiu este suspectat ca a comis unele nereguli in negocierea cu Iulius Group (al aceluiasi Iulian Dascalu) contractul prin care Consiliul Local a concesionat acestei firme 12 hectare de teren de langa Palatul Culturii, teren destinat Palas-ului.

Tot in aceasta editie, “Ieseanul” ne vorbeste intr-un articol despre “Trupele pe care le-am iubit” nascute in Iasi (precum Rosu si Negru) si care au reusit sa treaca de granitele judetului, devenind cunoscute si iubite in toata tara.

“Timpul” ne intampina pe prima pagina cu titlul “Tarani expropriati prin lege” , stire care trateaza situatia taranilor din lunca Prutului, care sunt obligati sa-si sacrifice gospodariile in “interes national”. Aceasta hotarare a fost luata de catre majoritatea comunista din Parlament care “a votat joi, în prima lectură, un proiect de lege prin care proprietarii de pământ din zona de construcţie a tronsonului de cale ferată Cahul-Giurgiuleşti vor fi obligaţi să-şi vândă terenurile." (relateaza Timpul).

De asemenea ziarul “Timpul” ne vorbeste in prima pagina despre amanarea sedintei Consiliului Coordonator al Audiovizualului (CCA) programata astazi, 7 aprilie, pentru 11 aprilie. După ce Biroul permanent al parlamentului a sesizat CCA în legătură cu limbajul licenţios din emisiunea „Poveşti cu măşti”, realizată de NIT, astăzi Consiliul urma să discute această chestiune. Presedintele CCA, Gheorghe Gorincioi a declarat ca de cand are unele probleme cu presa nu mai poate fi gasit nici la telefonul mobil si nici la fix.

Basescu vs presa

"Mogulii, stapanii acestor tonomate, carora le bagi pachetelul cu euro la inceputul lunii si toaca toata luna, vor sa dobandeasca controlul pe institutiile politice ale statului, vor un presedinte care sa nu aiba curajul, cand ma cearta presa, sa nu le spuna nimic, sa stea linistit.” Aceasta este una din afirmatiile presedintelui Basescu cu referire la presa, care, in opinia lui, nu are altceva mai bun de facut decat sa indruge “mizerii” despre persoana sa, si in special despre familie. Dupa episodul binecunoscut cu “tiganca imputita” al carei telefon i l-a confiscat “in calitate de presedinte”, domnul Basescu strica din nou (oarecum) imaginea institutiei pe care o reprezinta prin atacurile verbale deloc amicale asupra presei. In calitate de tata (si fara sa profite de functia pe care o detine) domnul presedinte se simte, si este indreptatit, sa ii ia apararea fiicei sale “timide si aflata la inceput de drum in politica” pentru unele greseli de exprimare, pe care jurnalistii le intorc si le invart pe toate partile, in ziare si la TV. In plus, “practica tonomatului” il intriga si mai mult pe Traian Basescu, aducand chiar acuze grave unor patroni de televiziuni private, si chiar TVR- ului. “Sunt liberi.” spune dumnealui insa “dictatura tonomatelor” tot exista si va mai exista si de acum incolo, suparat ca de dimineata pana seara, din lipsa de subiecte “Basescu in sus, Basescu in jos..”

Vox:

Mihaela Damian (studenta FEAA) : “ E vorba doar de publicitate, un soi de acuze care nu fac decat sa apara inca o data Basescu pe primele pagini ale ziarelor.”

Popovici Adrian (student Drept) : “Mi se pare si normal ca tata sa-si apere fiica ingenua de presa care nu e interesata decat de senzational. Cred totusi ca ar trebui sa facem diferenta intre “moguli” si adevaratii jurnalisti.”

Popa Marius (liber profesionist) : “ Nepotismul oriunde in tara este intalnit destul de des. Nu stiu daca “fata-lui-tata” are si alte atu-uri inafara de frumusete. Poate are in sange spirit de lider..Legat de “tonomat” , peste tot banul face totul..”

De vorba cu un "italo-rumeno"

Nu demult s-a intamplat sa ies cu amicii la un suc, o bere, o pizza… Iulian, ca asa il cheama, mi s-a parut un om lipsit de importanta, enervant, fara un dinte(2) si bineinteles…intrebarea mea era ce cauta el acolo? Din vorba in vorba am inceput sa vad ca Iulian era de fapt un om foarte de treaba si cu o poveste de viata foarte complicata pentru varsta lui..(24 de ani)..

“Am plecat in Italia la 2 luni dupa ce a plecat tata.. Cu gandul ca totul va fi bine si sa vezi frate cate tzoale mi-am tras..”
Din discutii am simtit nevoia sa intreb…iar el sa vorbeasca…si astfel povestea lui :

Rox (reporter) : Ce te face pe tine atat de puternic si de increzator in tine?

Iulian : Cred ca din cauza ca am plecat din tara…si toate astea m-au facut sa vad adevarata fata a vietii.

Rox: Ce te-a determinat sa pleci?
Iulian : Nevoia de bani, faptul ca tata ajunsese acolo si avea deja un loc de munca..Noi nu am fost uniti inainte sa plece el…poate de asta a si plecat. Insa am ales sa plec si eu..ce sa fac aici? Majoritatea prietenilor mei din copilarie sunt prin afara, cu masini si toate alea..

R : Si? Daca tot ai fost, de ce nu ai si ramas?
I : De ce? Ha ha! Pentru ca..politie..si toate alea.

R : Adica ai avut probleme cu politia?
I : De cum am ajuns…cica nu eram la fata ca in buletin (si rade) Am rezolvat cu fata dar dupa au inceput tampeniile. .. Stateam cu inca 3 baieti in chirie si ca sa nu facem prea mari cheltuieli, am ales metoda “mangleala” , “rubare”…

R : Si cam ce va tenta?
I : Atceva decat parfumuri scumpe si haine, nu prea… Era deja gasca bine bazata pe fleacuri din'astea..Deja trecusera de whisky si vinuri scumpe pe care le beau "la plesneala” printre rafturi in supermarket ca sa nu trebuiasca nici sa fure si nici sa-ndure… Intr-un final m-am bagat in afaceri si am inceput cu electronice, telefoane, alea-alea, pana'ntr-o zi….

R : Sa inteleg ca a fost de rau..
I : Da..Voiam sa ma intorc in tara…Ca acolo, in Italia nu aveam asa mari probleme..nu m-au prins, ca eram destul de atent, da' la granita cu Ungaria m-au prins… dupa poze. Cre’ca se asteptau sa fiu roman, si m-au verificat …Si, na…Am stat 3 luni la racoare , si am iesit acum doua saptamani.

R: Si ce-o sa faci de azi incolo? Te gandesti sa mai pleci?
I : Nu stiu..totul depinde de bani si dupa aia de noroc.. Inapoi de unde am venit nu cred. poate pe altundeva..Vad eu..

PACT CU DIAVOLUL

Cei doi actori, Keanu Reeves si Al Pacino, au o excelenta colaborare intr-un film cu tema demonica, realizat in 1997 – “Pact cu diavolul” ( “The devils advocate”).
Un prestigios avocat, orbit de faima si bani, va ajunge sa achite in instanta chiar si oameni vinovati. Toate acestea ii sunt oferite de intruparea diavolului pe pamant, cu chip de om, al carui scop este atingerea telurilor sale “marete” si marsave de a supune naivul om. Dandu-le frau liber poftelor, adormindu-le practic constiinta de sine, personajul interpretat de Al Pacino, isi alege drept victima naivul avocat, convingandu-l de beneficiile placerii supreme si permanente si de neimportanta “constiinta de sine”.
In opinia sa, Dumnezeu este un simplu spectator la “teatrul” de pe pamant, lasandu-i pe oameni sa se bucure prea putin de placerile vietii si neintervenind atunci cand vede o nenorocire :”Uita-te dar nu atinge, atinge, dar nu gusta…”

In comparatie, diavolul acorda si chiar stimuleaza libertatea oricarei actiuni, indiferent de consecinte. In replici precum “Mandria este pacatul meu preferat” sau “Nu-i nimic daca pierzi de data asta, se intampla tuturor oamenilor”, personajul interpretat de Al Pacino face apel la cele mai marsave sentimente din interiorul unui om, la slabiciunile sale. Acest lucru este tocmai pentru a convinge cat mai repede renuntarea la constiinta si imbratisarea raului ca unica valoare. Aceasta renuntare este mijlocita si de stresul pe care tot diavolul i-l induce, facand in asa fel incat sa aiba numai procese grele si epuizante.
In acest mod, pana la finalul filmului, relatia cu sotia sa (Charlize Theron) se degradeaza din ce in ce mai mult. In debutul filmului, acestia aveau o legatura aproape indestructibila, insa interventia diavolului a facut-o pe sotie, ca la final sa aleaga varianta sinuciderii. Un moment absolut memorabil in film este scena sinuciderii, la care personajul principal asista nepuntincios, neputand s-o salveze pe femeia iubita.
Filmul puncteaza foarte clar si impresionant viata unui om care, orbit de puterea banului si a faimei, ramane in final un simplu muritor fara constiinta.
(Tema cronica de film)

Generatia manelista si dulcele gust al victoriei

Este simplu sa ne gandim la faptul ca deja suntem un procent mai mic de 50% dintre tinerii care se gandesc la viitorul nostru si “al urmasilor urmasilor nostri…” Ceea ce este cert vedem in fiecare zi pe strada, in tramvai, pe holurile liceelor sau scolilor.. Cu siguranta ca acest subiect : MANEAUA este deja mult ironizat, insa ironizarile nu-si mai au locul printre adolescentii de 14- 17- 18 ani din ziua de azi… Poate ca acest lucru se intampla din cauza ca Gutza sau Salam au ajuns la putere inaintea a ceea ce inseamna cultura.. “Hai sa vezi pe telefonul meu ce tare e melodia asta.E a lui Gutza…” (– vorbesc doi copii in timp ce asteapta tramvaiul) “Sa mor io…o stiu deja. Am gasit-o pe retea.” raspunde al doilea dupa ce asculta primele note.
S-a intamplat sa ma imprietenesc in primul an de facultate cu o colega (care dupa 2 semestre a renuntat la studiu) si sa am stupoarea ca atunci cand venea in vizita la mine, televizorul meu era non- stop pe “TARAF TV”. Nu-i de mirare ca nu am incercat sa intru mai “adanc” in mintea ei, pt ca de dimineata pana seara asculta caricaturile care “se buricau” pe acest post. Ma refer la mascaricii fardati pana si in coate care se credeau cadane experte in dansul din buric si la faimosii “Salami, Ciofi, Minuni, sau Fantastici” care imi gadilau urechile fara sa vreau. A trecut o zi, doua, trei.. Pana nu am mai suportat si am inventat o gramada de motive stupide doar pentru a nu-mi mai trece manelista pragul casei.
Acum am scapat. Dar ma gandesc la ceilalalti. Nu ca as fi eu, vezi-doamne, persoana citita si culta. Numai ca fenomenul asta al “manelizarii” este destul de evoluat in Romania noastra europeana si ne distruge mai mult decat incalzirea globala de care se vorbeste peste tot. Ce-i drept, in acest peisaj tragi-comic al muzicii romanesti, edificiul, sau mai bine zis fortareata care protejeaza maneaua devine din ce in ce mai greu de doborat, avand in vedere faptul ca oamenii “cititi” devin incet incet o minoritate culturala. Acum daca ai BMW ultima serie, valuta in buzunar in loc de amaratul leu, kile de aur la gat, urechi, maini si glezne (ce mai, pe la toate incheieturile) se cade ca plimbandu-te pe strazile Bucurestiului sa lasi geamurile la masina in jos. Asa se poarta; cum sa nu impartasesti cu toti participantii la trafic falnicul “monument” de prostie care iti iese prin boxe la zeci si zeci de decibeli intensitate.
Imi amintesc un banc pe care l-am gustat cu placere prima data cand l-am auzit :
I : Care e unitatea de masura a prostiei? …
R: Becalul.
Mai presus de rasete, aceasta gluma m-a facut insa sa meditez putin la vechea zicala : “Prostia nu are limite” si deci…. Nu se masoara; nici macar in Becali.

"Povestea teiului"..si a WC-ului

"A fost odata ca-n povesti / A fost ca niciodata / La umbra teiului batran / O buda fermecata..."
Ne amintim cu drag primii ani de scoala cand am intrat intaia oara in contact cu poeziile marelui si eternului Eminesc. “La umbra teiului batran” ni-l imaginam pe marele poet meditand, compunand, visand la dragostea perfecta, in imediata vecinatate a WC-ului public de 100 000 de Euro. Adevarul este ca, in secolul vitezei in care ne aflam, presati mereu de timp, singurul moment in care ne mai permitem sa meditam este atunci cand suntem…singuri..la toaleta.
Nu e tocmai un spatiu prea pitoresc asa cum era acum 150 de ani. Tramvaiele huruie in deal si-n vale, masinile claxoneaza, chistoacele de tigari sunt aruncate pe jos intr-un “covor multicolor” enervant, dar totusi avem un moment de liniste in care putem contempla la existenta noastra, langa celebrul tei al lui Eminescu. Necesitatea unui veceu public intr-unul dintre cele mai frumoase parcuri din tara s-a concretizat intr-o toaleta de lux in valoare de 100 000 de euro, despre care edilii spun ca este foarte folositoare. Ce-i drept, poate asa se va evita surpriza de a calca in tot felul de mizerii pe care le lasa unii care confunda parcul cu o padure oarecare. Insa nu stim daca oamenii sau boschetarii nu vor prefera natura unei toalete al carei bilet va fi probabil foarte scump. Asa ca o toaleta atat de scumpa nu este decat un moft al unor edili cu pretentii de a-si continua mandatul si dupa alegerile care se apropie, iar WC- ul public din Parcul Copou va deveni probabil doar o atractie turistica, pe langa teiul lui Eminescu. Doar asa va avea o intrebuintare…vizitand parcul, oamenii se vor multumi doar sa “viziteze” si toaleta de lux pentru ca in alte scopuri (naturale) este putin probabil sa isi permita sa o foloseasca. Ce proiect nefolositor, costisitor si aiurea mai urmeaza oare sa fie pus in practica?