O alta lume

Locuind în apropierea cimitirului Eternitatea de multe ori s-a intîmplat să trec pe lînga el, insa niciodata nu am avut curiozitatea de a pasi dincolo de portile sale. Auzisem din mai multe locuri precum ca este un loc foarte frumos si numai bun pentru o meditatie. Plimbandu-ma prin zona acestei locatii pe care mai tarziu am descoperit-o de-a dreptul fascinanta, am pasit dincolo. Intr-o lume total opusa de cea pe care o vedem zilnic: tramvaie care huruie, noroi, claxoane, agitatia dintr-un oras mare precum Iasul. Neobisnuitul nu s-a petrecut asa cum credeam insa ceea ce m-a linistit a fost faptul ca, desi ma aflam intr-un cimitir incercam sa ma transfigurez si sa ma incadrez in peisaj. O alee principala, ce in departare parea ca se uneste cu cerul devenise traiectoria pasilor mei teleghidati. De o parte si de alta, copacii desfrunziti pareau ca se prind de ramurile intortocheate si incep un joc nebunesc, asemeni ielelor lui Cmil Petrescu.
Tot ceea ce era in jur devenise prilej de contemplare. Poarta pe care o lasam in urma ajunsese un adevarat hotar intre acel sacru si profan despre care atat de frumos ne vorbeste marele filosof. Incarcat de cruci si monumente funerare ce stau gata sa cada precum piesele unui domino sinistru, cimitirul insusi parea un mormant solemn al trecutului iar statuile mandre si totodata posace te intampina la tot pasul, cu o privire rece si o tacere de mormant.
Tacut, necunoscutul ma indemna sa adulmec precum o fiara infometata mirosul de candele proaspat aprinse de cine stie ce vaduva indurerata. O voce de om, sau poate un fosnet de frunze uscate… Nu puteam distinge hotarul dintre natura moarta a acestui tablou cenusiu sau eventualitatea prezentei unei fiinte vii, ca si mine.
O adiere de vant rece ce pesemne bantuia de o eternitate pe aleile intortocheate m-a izbit in fata si m-a trezit la realitate. O realitate care ma indeparta din ce in ce mai mult de de cadrul in care ma infiltrasem fara voie si fara stiinta. Un loc in care timpul nu poate fi masurat, nu conteaza si in care pana si aprigele secunde agonizeaza pe cate o banca luptandu-se cu mersul obisnuit al naturii.